Din cauza de condiţie fizică pe care n-o am, dar merg mult pe jos, n-am ce face ieri şi propun o tură cu biclele prin cartier. Care cartier nu deţine benzi de circulaţie dedicate bicicliştilor, logic!
Prekinul de plimbăreală pe două roţi îi mai experimentat într-ale pedalatului, aşa că l-am lăsat în faţă. Mno, şi dau pedale şi mestec în cutia de viteze foi şi pinioane pe şuşeaua numită falnic bulevard până în momentul în care ajung la trecerea de pietoni. Văd în stânga mea cum o tanti cu ceva pungi pusese piciorul pe trecere. Io cu bicicleta eram pe dreapta, pe banda 1, cât mai aproape de bordură. Am strâns de manetele alea care frânează de mi s-au albit încheieturile.
Prekinul: Ce draci faci?
Io: Păi dau prioritate la babeta asta, nu vezi că se mişcă şi lasă urme precum un melc?
Prekinul: Mo, eşti pe biclă, nu eşti la volan. Nu-ţi ia nimeni permisul din cauză de neacordare de prioritate. Dă din picioarele alea mai cu viaţă că ne apucă Revelionul până ne întoarcem acasă!
PS Cred că tre’ să schimb şaua! Merg acu’ de zici că am un băţ înfipt în părţile ruşinoase ale corpului.
Comentară