Mno, la ceas de seară şi-ntr-o casă de poveste şi taman la Cluuuuj, la Casa Tiff, s-a întâmplat minunea pe care o aştept şi la Bucureşti. Adicătelea prekinul Groparu a dat pe ţeava cinematografiei exact filmul “Usturoi”. Acest film “Usturoi”:
Mo lilă, te aştept şi la Bucureşti. Cu şatra ta cu tot!
Ţinem pumnii!
Şi iar plouă.
Iar azi o să plouă din nou şi prin urmare o să devin un fel de curcă plouată. Poa’ să plouă cât de tare, numa’ vântul să nu bată!
Mno, cafeaua-i gata! S-o răstorn într-o cană, să-i trag ceva zahăr şi să mă întorc la hârţoagele mele.
Cam la asta mă gândeam io uitându-mă prin jaluzelele deţinute de geamul bucătăriei din cooperativă.
Dar de ce n-am aprins becul în momentul în care îmi puneam zahăr în cafea, să fie ceva lumină pe acolo? De ce?
Poi d-aia! Ca să pun cafea măcinată în loc de zahăr!
Zi faină şi însorită!
PS Am făcut altă cafea.
După ceva pauză, am revenit onlain dar şi pe blog. Şi am revenit cu o nouă temă (mulţumiri lui BogDan pentru sfaturi) pentru că cea veche a luat decizia de a nu se înţelege cu platforma wordpress (şi ceva Java, după spusele lui GoldMidas). Mno, ca să zic aşa, am fost prezent pe blog precum Antonescu în parlament.
Eh, după introducerea asta, neapărat să vă spun c-am fost chiar sâmbătă seara la Arenele Romane. Pentru cine-i curios, BogDan a făcut o cronicuţă aici.
Mo lilă, berea de acolo a fost ceva lichid cu detergent pen’că altfel nu pricep de unde mahmureala groaznică de duminică. Plus că aveam un vâjâit permanent în urechi.
Acu’, după ce că mă durea capul şi-mi vuiau urechile, mă mai sună şi un berbec la ora 7 dimineaţa:
- Petrică, Petrică a lu’ Gogoaşă sunt. Ia zi nea Anghele, când vii să-mi repari şi mie pompa?
- Măi nea, nu-s Anghel şi habar n-am ce vrei şi de ce!
- ‘ai bre, c-am vorbitără aseară! Ia zi, vii? Bag şi-o bere la rece!
- Mo nene, aseară fusai la un concert. Am băut bere. Multă bere. Şi proastă. Mă doare capul şi nu te înţeleg prea bine. Nu sunt Anghel şi nu ştiu cine e Anghel. Dar dacă ai aşa mare nevoie de pompă, ia-o dracu’-n braţe şi vino cu ea la Bucureşti. Te aştept şi ţi-o repar, numa’ nu mă mai suna! Vezi ce număr formaşi, că nu băgăşi bine deştiul în telefon. Hai, zi faină să ai!
…
După 20 de minute m-a sunat iar să-şi ceară scuze c-a greşit numărul.
Al dracului om, a zis să simt mai bine mahmureala.
S-avem săptămână uşoară!
Sau ce mama ei de treabă o fi acolo.
Se pare că ceva din WordPress nu convine temei pe care o folosesc eu, prin urmare nu pot adăuga poze. Şi nici link-uri. Şi nici tag-uri. Uăf!
Mă rog, nu pot adăuga poze cum făceam până la ultimul update de WordPress.
Mno, până la aflarea defectului stricat ne vom descurca aşa cum putem.
Zile faine!
PS Ăla era ecranul telefonului meu.
Mno, aşteptarea a luat sfârşit.
Ăsta era ecranul:
“Aici trebuia să fie o poză cu ecranul spart, dar wordpressul nu-mi da voie să introduc ni’ica.”
Deci reparai tilifonul, da’ s-a defectat blogul. Sau ceva în blog. Sau nu ştiu!
PS Chiar n-am idee de ce nu pot adăuga fotografii pe blog. Culmea, le pot încărca dar nu le pot pune în postare. Buei…
Pe locuri, fii gata, start!
Sar din maşină cu ordinul de plată în mână.
Alerg precum o căprioară aflată în bătaia puştii unui braconier fără scrupule, evit în ultima secondă o babă, ţopăi peste o baltoacă, aproape mă ciocnesc cu un copăcel aflat pe trasa ideală pe care mi-o creionasem io în cap cu gând să ocolesc picăturile de ploaie şi cât pe ce să cunosc intim granitul din faţa băncii.
În fine, victorie! Am ajuns în interiorul băncii aproape uscat.
Rezolv şi ies.
Mda.
În secunda în care mă apropii de atelajul propriu, un meltean dă-ntr-o baltă şi mă face de comandă.
Zi faină să aveţi!
Comentară