Pentru că azi e vineri şi pentru că aşa am un chef de nimic. Da’ chiar nu-mi vine să fac nimic.
Pentru că azi e vineri şi pentru că aşa am un chef de nimic. Da’ chiar nu-mi vine să fac nimic.
Pentru că nu suntem plante care fotosintetizează şi nici n-am ajuns la acea stare de meditaţie la care ajunseseră nişte unii în serialul “Stargate Atlantis” – tradusă drept înălţare- organismul nostru are nevoie de mâncare, ca să putem funcţiona în parametrul normal.
Azi e iar zi de alergătură pe maidanele (a se citi ghişeele administrative al patriei noastre) şi în mod sigur o să mă întorc la cooperativă plin de draci. C-aşa-i în tenis.
Nu mă ascultă nimeni, mo! Da’ nimeni! Am făcut cereri peste cereri, cu semnătură şi ştampilă, fără ştampilă dar cu semnătură precum şi una doar cu ştampilă dar fară semnătură.
Şi asta ne doare. Cu strigături şi vaiete ne doare. Iar cine-a zis că lunea nu creşte nici iarba, are o bere nefiltrată din partea mea.
Nu ştiu dacă e cazul să mai aduc aminte faptul că există ceva legătură între nişte frustrări interioare şi vise. Plăcute sau mai puţin plăcute. Să dăm drumul la poveste.
Azi fiind Ziua Femeii, noi bărbaţii trebuie să lăsăm misoginismul într-o parte şi să fim un pic mai respectuoşi/ drăgăstoşi. C-aşa-i frumos şi politicos. Deşi, dacă-mi taie iar calea vreo fufă cu XQZ 573 s-ar putea să roşească chiar şi matroana fetelor de pe Mătăsaru dacă m-ar auzi înjurând.
Comentară