Vineri am plecat în mare grabă de la cooperativă. Aveam de lucru acasă, trebuia să-mi repar sculele de pescuit pentru că sâmbătă dimineaţa urma să mă înfiinţez pe lacul Pantelimon la o noua partidă de copcărit. Dacă vă întrebaţi de ce trebuiau reparate, vă răspund imediat: încercaţi să faceţi/refaceţi nod la o gută (fir) de pescuit cu grosime de 0,15 mm la -15 grade Celsius şi cu un litru de vin fiert în ficat. Plus că nemernicul ăla de ac nu vrea să stea niciodată în poziţia în care îl pui.

Oricum, am rezolvat treburile vineri seara, mi-am aranjat bagajul la uşă (asta ca să nu-mi trezesc Doamna, că io-s un jentălmen). Sâmbătă dimineaţa la ora 7 fix şi punct am făcut ochi, am pus de cafele şi dus am fost (da mo, i-am lăsat şi nevestei cafea caldă). Pe balta îngheţată lume multă, ziceai că e Piaţa Universităţii la început de manifestaţii anti-Boc şi anti-Băse. Împreună cu prietenul şi colegul meu de suferinţă de la cooperativă şi pescuit ( fratele John, povestim data viitoare şi despre el) am reuşit să dăm de cap la un kilogram de mărunţiş. Probabil ca am mai fi stat pe gheaţă, dar pe la 13,30 începuse un pic vântul, iar ţiganul zice aşa: fie frigul cât de mare, numa’ vântul să nu bată.

La 2 după amiaza eram acasă, dezhidratat mai ceva ca o stafidă care-a traversat deşertul Namibiei. Şi nu am fost deshidratat din cauza vântului ci din cauza unei sticle de vodcă. Asta pentru că amândoi isteţii care-au pornit la pescuit au uitat termosurile acasă. Prin urmare n-am avut nici vin fiert şi nici ceai îmbunătăţit (o reţetă proprie). Asta e.

Ieri am decretat zi de reveneală. De azi începem iar munca pe ogoarele patriei.

Hai v-am pupat!

P.S. Peştele prins a supravieţuit pentru că i-am dat drumul în apă. Contrar aşteptărilor, eu nu mănânc peşte decât dacă e la conservă în sos tomat!