Dap. Acum am văzut că postarea asta ar fi articolul cu numărul 200, ceea ce pentru mine e “foarte tare, frate”. Iar vouă, cetitorilor mei, vă foarte mulţumesc că intraţi aici şi vă râdeţi împreună, cu şi despre mine.

Să lăsăm dulcegăriile şi să o dăm pe ale noastre.

Azi dimineaţă am ajuns la concluzia că după ce că-s chior, am ajuns şi surd. Deci mo, cum se face că n-am auzit nici un fel de ploaie, furtună sau tunete? Nimic, nimic. A fost linişte la mine-n timpane ca-ntr-un templu budist. Uăi…

E clar, e musai să ajung la doctorul de ochiometru. În primul rând pentru că vineri am purtat tricoul pe dos timp de vreo 4 ore încheiate şi în al doilea rând pentru că de dimineaţă, când am făcut ochi, mi-a zis Fiara c-a plouat rău afară. Da’ io n-am văzut, cu toate că mi-am băut cafeaua căţărat pe geamul bucătăriei.

Asta e. Azi spre după-amiază am de făcut poze la un meci de fotbal. Ar fi culmea să nu văd terenul!

Zi faină!

PS 200?! Foarte tare!

PSS Şi comentariul cu numărul 1500 a apărut. Câştigător: Adina! :) )