Io. Ieri. Cuprins de-o frenezie făr’de margini ce nu mi-e caracteristică, m-apuc să fac ceva curăţenie de toamnă în faţa cooperativei (care cooperativă e la parterul unui bloc de locuinţe). Pen’că-s un jentălman, consider că toate acele chiştoace, peturi de bere, pahare goale de iaurt, etc. pică din avioanele ce tranzitează zilnic cerul Bucureştilor şi în nici un caz nu-s aruncate de vecinii de deasupra.

Mno, şi dau cu grebla şi strâng în sac mizeria, trag de frunze moarte, gâdil trandafirii cu foarfeca şi-i acopăr cu sticle şi… poc: de la nuş ce etaj (că nu ştiu, că eram cu ochii pe pământ) îmi pică în spinare o plasă de ţânţari. Da’ plasa aia era prinsă şi de ramă (ştiţi voi, plasele alea care se pun la geamurile termopan).

Nu ştiu ce să zic, dar faza e că până acum n-a venit nima să-şi revendice obiectul. Mă gândesc să bag un anunţ la administraţie, dar nu ştiu ce să scriu în el. Idei?

PS Concluzia la care am ajuns io, ca un jetălman ce sunt: cre’c-au dotat avioanele cu termopane şi plase aferente. Probabil că s-au plâns piloţii!

Mo, nu ştiu care parte din faţa mea arată că-s înrăit să am în dotare poşete Hermes. M-a disperat un individ/individă cu mailuri referitoare la cârpe d-astea.

Hermes Birkin Outlet

“I ordered my original hermes handbags on age 45.” – Târziu, bă!

- Hermes Handbags

One of my favorite of Khloe’s Hermes bags happens to be her fiery red Hermes Birkin. It just suits her so well, and I happen to think it would suit me too! Well, that would be the case if I could actually afford Hermes designer handbags, because come o… – apăi o veni bine roşul ăla pe ea, dar pe mine nu cade căci mă îngraşă!

Hermes Birkin Replica

I always go back and forth in regards to Khloe Kardashian Odem. I mean, sometimes her fashion is right on the money and sometimes it is absolutely atrocious – like she had gotten dressed in the dark while intoxicated. Well, maybe it isn’t that bad, bu… – deja vorbim de făcături aici!

Hermes Outlet

with Hermes replica handbags, you can get the same style at only a fraction of the price. Check out this link to a gorgeous replica Hermes bag that can help you get the designer style that you love. Not only is this bag very affordable, but Hermes repl… - Hm, am impresia că replicile astea sunt din piele de ţumburuş!

PS Întreb şi io, că poate se leagă: oare într-o poşetă d-asta hermezuită îmi intră un laptop obosit, dslr-ul nelipsit plus mărunţişuri jen cleşte pentru sertizat, mufe, f’o 4 metri de cabluri diverse, bandă izolatoare, ştampilă, acte şi câteva şurubleniţe?

excess baggage1

Sursa foto.

Ei bine, acum ceva luni de zile am reuşit să încropesc un laptop din mai multe “bucăţi de laptop” de acelaşi tip. Funcţionează, cu toate că arată şifonat precum “ca io” atunci când vin din Deltă, dar e viu şi mişcă. Mno, m-am gândit că trebuie să-i iau şi un suport cu ventilator inclus, pentru binele pieselor ce abia se ţin în sloturi.

Am luat un suport c-un ventilator de 12. Problema e că ventilatorul era aşezat naşpa, şi mă refer aici la faptul că nemernicul îmi trăgea aer dinspre laptop şî-l sufla spre birou. Ştiu, poza e cu spatele suportului, dar am omis să trântesc una şi cu faţa lui.

spate de cooler

Bon. M-am apucat de desfăcut şuruburi:

surubele

Nu mă întrebaţi de ce are 13 şuruburi, că n-am idee. De fapt, mă gândesc că cel care a proiectat suportul a vrut să se răzbune pe muncitorul chinez de la asamblare.

Ce-am făcut io? Poi am întors ventilatorul astfel încât să tragă aer de jos şi să-l împingă spre laptop. După care am făcut ceva măsurători din ochi să văd cam pe unde s-ar afla ventilatorul de răcire al procesorului din laptop şi-am mai trântit un ventilator (de 5 cred că este) legat în paralel cu ăl mare. Astă face acelaşi lucru: trage aer rece de jos şi-l împinge spre gaura pe unde ventilatorul procesorului munceşte.

modificari facute

Cam asta a fost tot. De fapt nu, c-am preluat munca unui chinez bătrân şi senil şi-am montat tăti celi treiş’pe şurupuri la loc.

finalmente

Gata. Zi faină!

Mno, fuse şi se duse uichendul ăsta. Dar fuse cu folos, căci am reuşit s-ajung la o partidă de pescuit.

peisaj1

Peisaj? Superb din toate punctele de vedere.

peisaj2

 

covoras

salt in salt

stiucar

stiucar 2

Aia e! E de bine, zic!

Săptămână superbă s-avem!

Pen’că io nu-s maistru în vorbe măiastre când vine vorba de muzică (precum prekinul Adelin sau BogDan), zic doar că-mi place:

Zi de belea s-avem!

De baftales

No comments

Mno, am înmatriculat f’o 6 atelaje de când sunt la cooperativă dar în continuare sunt în ceaţă precum depresiunile intracarpatice când vine vorba să mai înscriu o căruţă. Norocul meu c-am scris aici un articol în momentul în care aveam informaţiile proaspete precum o pită aburindă.

Azi mă înarmez cu răbdare şi tiutiun, pen’că merg să adaug altă maşină la catastif.

Succesuri şi binevoinţă azi, atât vouă cât şi mie!

Am atins-o şi i-am simţit răceala. O răceală de stâncă. Şi totuşi, atât de sexoasă…

Am ştiut.

Am ştiut c-o să am mult de furcă cu ea. S-o conving, să-i alung temerile, s-o păcălesc să facă ce vreau eu.

Am făcut tot posibilul s-o mişc şi s-o aşez într-o poziţie care mă avantaja pe mine, dar şi pe ea, mai ales că ştiam că trebuie să ţin cont şi de părerea ei.

Într-un final, s-a lăsat convinsă. Am dus-o pe culmile fericirii. Aşa de încinsă încât m-a ars un pic… continue reading…