Spaţiul. Ultima frontieră… ete draci!

Femeia şi ce-i în străfundul gândirii îi ultima frontieră ce ne pune nouă, bărbaţilor, probleme majore. Cu restul ne descurcăm.

Fiara mi-a arătat în dimineaţa asta acel instrument de tortură ce se numeşte în termeni strict farmaceutici “fier de călcat”.

Mno, i s-a ridicat o sprânceană precum un flaps de Boeing la aterizare şi mi-a spus:

- Să-ţi calci în dimineaţa asta ce vrei, că eu nu mai ştiu în ce vrei să te îmbraci!

- Da’ ce-am făcut aşa nasol? Am refuzat două cămăşi şi 3 tricouri care nu se potriveau cu teneşii pe motiv că-mi trag teneşii în picere… ăsta e motiv să-mi pui spurcăciunea aia metalică în mână? Mai e şi încins!

 Mo, greu sunt de înţeles femeile astea. Şi când s-o găsi ăl’ de le înţelege sigur ia mama premiilor. Hm, dar şi mama premiilor tăt femeie îi!

Zi faină!

Ieri, întâi de sectembre -vorba lu’ bunicu’- mi s-a pus pata să-mi montez cârligul. Cârlig pentru Ţestoasă, nu ăla de pescuit. De ce mi s-a pus pata?

Habar n-am, o fi din cauză căci l-am luat de f’un an şi strângea praf prin boxă, o fi din cauză că am visat un drum cu barca legată de Logan… cert este că la orele 9 şi 2 minute fix m-am proţăpit cu maşina drept în parcarea prekinului Jan Mustăciosu’.

Mno, am desfăcut ambalajul, am făcut recepţia şuruburilor, piuliţelor, şaibelor grover şi nu numai, şi dupa aia am băgat un tiutiun din pricină de stabilit traseul şurubărelii.  Totul a decurs cum scrie la carte în privinţa montajului, cu toate că io n-am făcut mare lucru decât să ţin de anume ţeavă care atârna periculos de aproape de dantura prekinului Jan care  m-a rugat cu mâna pe inimă şi lacrimi în ochi să ţin bine de ţeava aia (ce draq ţeavă, că era grea şi solidă ca o şină de tren) că n-are Casco la dantură şi nici asigurare la mustaţă.

Un mare plus pentru proiectanţii Logănelului şi ai cârligului de remorcare pentru că s-au potrivit toate manţocăriile la marele fix, milimetric chiar, vorba lu’ Jan.

Acum urmează minusul. N-au făcut un sistem de atenţionare pentru cei care-s mai chiori din fabrică, aşa, ca mine. Am tras o tibie de cârligul ăla nemernic, că-mi zvâcneşte şi acum ochiul când merg în pas mai săltat.

Concluzie. După ce vă montaţi cârlig la maşină, căscaţi ochii bine atunci când mereţi să luaţi ceva din portbagaj c-altfel e durere în oase.

PS Mustaţă, să-mi trăieşti că mare meşter eşti!

Pălmuţa

4 comments

Ieri.

S-a făcut ora 16, am dat drumul câinilor şi-am spart uşa cooperativei. Am plecat c-o viteză de melc adormit în acvariu. Ca să fac acea economie de paşi necesară tuturor celor care vor să ajungă repede acasă, am decis s-o iau pe scurtătură adicătelea am taiat-o prin Parcul I.O.R.

Acu’, io-s chior din pricină de vedere, dar ieri n-am avut ce face şi căscam ochii la lumea de prin parc. Eh, într-un colţ mai retras, o puştoaică la f’o 17-18 primăveri chiţăia ca un hamster prins în uşa liftului. Bineînţeles că am schimbat traiectoria şi am trecut pe lângă locul cu pricina.

- Nebunaticule, încă o dată! Mai vreau!

Un uom la f’o trei’j'de ani căra palme peste fesele ăsteia mici. Mo, dădea ăsta c-o sete de ziceai că face antrenament pentru volei şi ea chiţăia de numa’ numa’ că mai vrea o “pălmuţă”.

Discret cum mă ştiţi, le-am sugerat să-şi ia o cameră.

Zi faină să aveţi!

Remediu

9 comments

Caut remediu împotriva mahmurelii. De fapt nu-i mahmureală de beutură, dar aşa mă simt io acum din pricină de nesomn. Dacă n-am făcut plantoane în armată, căci am fost un privilegiat diştept, am zis să bag câteva az’noapte. Aşa m-a zbuciumat craterul ăla de un’ s-a scos măseaua de minte, că sunt capiu de zile mari. Bine că nu m-au zbuciumat ambele cratere.

PS Mă gândeam să încerc cu zeamă de varză, poate-mi revin. Da’ de unde să iau io zeamă de varză în perioada asta?!

Să tot fie f’o 3 ani de când mă sună al meu cumnat şi-mi propune să ne pescuim niţel prin bălţile din Teleorman. Şi ca să fiu mai precis ca un gipies,  locaţia respectivă se află pe raza comunei Seaca (de vreun sfert de ora încerc să-mi dau seama cum se scot coordonatele pe hartă şi nu-mi iese chestiunea). Mno, ne pregătim de cu seara, adicătelea io urma să pun de cafea şi să am tiutiunul pregătit iar cumnatul urma să vină cu toate sculele, lansetele, mulinetele, momelile, barca gonflabilă, motoraşul electric şi mijlocul care trebuia să ne asigure transportul până pe baltă (am un cumnat dă belea, mo).

S-a făcut 3 de dimineaţă şi mi-am scoborât fizicul la parterul blocului. Am băgat f’o două cuie pân-a apărut uomu’. Acu’ faceţi joc de imaginaţie şi gândiţi-vă cum arăta un Tico plin cu: barcă gonflabilă, motor, acumulator pentru motor, lansete f’o 8, cutii cu scule pescăreşti, haleală şi beutură precum şi cumnat (ştiu c-am scris şi mai sus un pic cu ce se pleca, dar nu strică să mai scriu o dată). Ne-am înghesuit în Buburuzul atomic şi-am dat bice până aproape de Alexandria. Acolo am tras pe dreapta . Motivul? S-a retezat anume ţeavă care făcea legătura între tobele de eşapament ale atelajului (da mo, are şi Tico două tobe). Cu toate că nu te aştepţi la asta, Ticolino avea un zgomot de Lamborghini la relanti cu ţeava aia retezată. Pe deasupra scotea nişte scântei de ziceai că plecasem cu amnarul după noi. Cum să mergi cu dum’dum’ul pe drum la ora 4? Dar…

- Mo, bubuie ca un început de furtună! Ştii să-i faci ceva?

- Fac. Stai să golesc o cutie de bere şi să trag un cui!

- Păi îţi arde de beutură la ora asta când atârnă ţeava după noi ca o coadă de vacă?

- Logic. Că trebuie o cutie goală ca să mă pot mişca în şurubăreală.

Am reparat-o. După ce-am golit berea, am decupat cutia astfel încât s-o pot băga pe ţevile eşapamentului. Numai că acum scoatea un sunet ascuţit de ziceai că-i maşină de Formula 1 în timpul depăsirilor.

Într-un final am ajuns la băltoacă, asta după ce am dat trezirea în toate comunele prin care am trecut pentru că era totuşi f’o 4 dimineaţa. Aşe frumos se aprindeau luminile prin toate casele pe lângă care treceam…

PS Într-un articol viitor vă spun şi ce-am făcut pe baltă!

Am luat plumb cu gramaj de 100. Am luat nişte fir textil suficient de gros astfel încât să mişc un Matiz de pe loc. Am luat nişte ace  cu care aş fi pescuit ton cu multă încredere.

Acestea fiind spuse, m-am apucat de croit monturi culisante pentru crap/somn. N-am poze, dar îs foarte simplu de făcut.

  • se leagă acul;
  • se lasă aproximativ 50 de cm de fir textil în libertate;
  • se face un nod zdravăn la aproximativ 15 cm de coada acului;
  • se introduce varniş pe firul textil astfel încât să nu treacă de nodul de mai sus;
  • se bagă plumbul culisant;
  • se bagă alt varniş;
  • se face un nod astfel încât plumbul să culiseze pe firul textil cam pe vreo 15 cm;
  • la capătul rămas liber al firului textil se pune agrafă (ca să te poţi lega de guta lansetei, logic);

Mno, la a patra montură mi-a intrat acul în deget şi m-am trezit din somn. Pisica îmi ronţăia degetul.

Şi toate astea se întâmplă doar pentru simplul fapt că m-a sunat Groparu să-mi spună că şi-a pierdut montura cu plumb culisant (că el e în Deltă, alţii muncesc pe plantaţii).

Zi faină!

 PS Gropare, fratili meu,  fir întins/rahat în straiţă/să ţi-o tragă la fund!

Şi se făcuse sâmbătă de după masă (la propriu). Şi aşa mi se închideau ochii cu gând de visare către ceva plajă particulară şi numa’ a mea plină de nudiste între op’şe şi două’j'de ani încât numai sultanul Baiazid mai putea deţine aşa ceva. No, alunecând în mrajă de vise spurcate, când tocmai ceream o bere rece (ţăran ce sunt, puteam să cer orice cocktail da’ io am vrut bere) de la o domnişorică de pe plaja mea particulară, apăi numa’ ce sună telefonul de serviciu. Aici e vina mea, pentru că sunt defect din fabrică şi nu-mi pun telefonul cooperativist pe mut. Mă rog, am deschis juma’ de ochi şi pentru că n-am recunoscut numărul am dat ton de ocupat şi m-am întors pe plaja mea proprie şi personală. Mno, individul de la celălalt capăt nu s-a lăsat şi peste vreo cinci minute mi-a bruiat din nou nudistele. Bată-te dracii că-mi strici siesta, cine-ai fi tu cu telefonul tău.

Am răspuns. Şi mi-a picat falca. Mă suna “…dzidzi de la Mehedinţi” în legătură cu ceva grâu. Mai precis, voia şi el un “căpău di grâu”- care cunoaşte ce-i ăla, să-mi spună şi mie- , că ştie din sursă sigură că io am şi pot să-i vând. L-am lămurit că io sunt doar moşier cu numele şi nicicum fermier şi prin urmare n-am grâu. Nici pentru el şi nici pentru mine. S-a scuzat omu’ şi ne-am despărţit apelurile telefonice în mod prietenesc.

Partea proastă e că în timpul ăsta mi-au fugit toate nudistele şi mi-a dispărut şi dreptul de proprietate asupra plajei.

PS Nievastă, tu să ştii că de fapt io visam la ceva calculatoare dezbrăcate dezmembrate, dar m-a luat valul mării scrisului şi din cauza asta am scris despre nudiste  între op’şe şi două’j'de ani încât numai sultanul Baiazid mai putea deţine aşa ceva.