Linişte

5 comments

Mă dau jos din scutece cu eleganţa unui mamut proaspăt dezgheţat de oamenii de ştiinţă din Marea Britanie şi mă îndrept uşor, cu paşi de buldozer, spre bucătăria famelionului. Logic, uşa de la bucătărie a plâns îndelung scârţâind precum tancurile ruseşti în drum spre Berlin. De f’o trei zile încerc să văd cum aş putea să ung balamalele alea nenorocite.

Să punem de cafea. Am deschis robinetul să curgă ceva apă şi din cauză de mâini de plastilină cana s-a izbit fix de chiuvetă făcând un zgomot de lighean rostogolit pe scări la un botez de copchil chinez.

Într-un final am pus de cafea. Numai că filtrul ăsta al meu a binevoit să scoată un sunet de locomotivă cu aburi ce vine în gara Caracal. S-a înfundat nu’ş ce nemernicie de ţeavă-flaifuşt şi-şi fluieră aburii pe acolo.

Uăf.

Azi am încercat să fiu cât mai silenţios pentru că a mea Fiară îmi zice că dimineaţa îs gălăgios ca o armată de mexicani. Mi-a dat cu mare virgulă.

Şi plec io de dimineaţă la cooperativă, cuprins fiind de spiritul tovărăşesc gen cine m-a pus să fac ochi la ora asta matinală la care nici cocoşul nu sperie soarele dar mai bine plec de acasă c-altfel trezec Fiara care-i încă în conced, şi mă gândesc tare s-o tai printre blocuri din cauză de scurtare de drum.

Mno, şi având încă ochii gelatinoşi din pricină de somn, aproape mă înfig în grămada de mai jos:

să fie pentru toată lumea

E grele viaţa la oraş. Oare o să aibă ceva mahmureală ?!

Zi faină şi fără griji!

Văzui pe dracu’!

După cum vă spuneam acum ceva săptămâni, mă dusai să-mi extrag molarii (ăia de minte). La orele 6,30 dis-de-dimineaţă fix în ziua stabilită,  m-am prezentat la asistentă:

-Săr’na, sunt programat la o operaţie. Unde şi ce trebuie să fac?

- Vă schimbaţi dumneavostră la pijamăluţe, vă luaţi papuceii în picioruşe, apoi aşteptaţi cuminţel la salonul 8 şi o să venim noi să vă pregătim.

Nu ştiu ce rost au avut acele diminutive, că pe mine nu m-au liniştit. Mă rog, mi-am introdus fizicul în “pijamăluţe” ( de fapt, nişte pantaloni scurţi şi un tricou) şi m-am pus pe aşteptat. La f’o două’j'de minuţi, au venit nişte tanti asistente drăguţe şi au început să mă înţepe cu diverse ace şi alte scule necesare lor. Plus că mi-au schimbat tricoul căci nu aveam năsturei de sus până jos şi deci nu puteau să-mi lipească cele 4-5 ventuze care-mi luau tensiuni şi alte zvârcoliri pe timp de operaţie.

Mno, mi-au băgat la venă tot ce era de băgat şi după asta m-au înfipt într-un scaun cu rotile folosit ca şi transport pân-n blocul operator. Aici, o altă asistentă drăguţă m-a atenţionat că o să-mi execute o injecţie care o să mă ameţească:

- Domnule Neuron, aici avem o soluţie pe care o să o injectăm în mânuţa dumneavoastră. O să simiţiţi ceva ameţelă şi după asta un pic de somn. Dar până atunci, luaţi o guriţă de aer din masca asta!

Am văzut masca aia până în momentul în care mai avea 3 centimetri de nasul meu. După aia n-am văzut nici îngeri, nici draci şi nici luminiţe. Lemn tănase, carne de tun. Bun de operat!

Ca idee, m-am operat la Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială “Prof. Dr. Dan Theodorescu”- Bucureşti, chirurg şi tăietor şef a fost dr. Silaghi Tiberiu.

PS Contrar uzanţelor, la această operaţie nu s-a cotizat nici un leuţ tip şpagă.

S-auzim de bine!

Mno, io nu prea am stare de obicei. Adicătelea îs mai agitat din fire şi tot timpul e musai să şurubăresc ceva. Uichendul ăsta îs mândru c-am reuşit să decodez un telefon (samsung gio draci pieptănăţi), având în vedere că-s aproape de afon în chestiuni d-astea. Şi tot în uichendul ăsta, în ziua de sâmbătă mai precis,  îs prea mândru c-am reuşit să dau o faţă nouă celor două lanterne pe care le are Ţestoasa pe post de faruri (să trăieşti Marius, cu polişul tău cu tot).

Eh, şi dacă tot eram la capitolul maşină, m-am apucat să rezolv şi deschiderea portbagajului din telecomandă. Funcţia era acolo, funcţia funcţiona, numa’ că nu funcţiona bine din pricină de cui (aşa am înţeles că-i zice la alte maşini, dar io n-am văzut nici un cui acolo).  Căci mă nervozai tare când apăsai buton de telecomandă, curentul plecă prin telecomandă, dădu comandă către cutia aia neagră în care intră multe fire şi de acolo plecă zvon prin alte fire către un motoraş proptit bine pe la portbagaj. Săracu’ motoraş primea el ceva zvon, numai că-i dădea cu virgulă în momentul în care se căznea să desprindă niscaiva pârghiilegateprinceştiuiofengşui. Ce dracu’ mo, mă fac de râs?!

Bon. Prima chestie a fost că s-a făcut mişto de mine. Prekinul Marius, în tandem cu Mustăciosu’, mi-au zis că-i vaselina pusă invers pe şuruburile care prind actuatorul. F’o 15 secunde m-am uitat cam strâmb! Cum draq să pui vaselină invers?! După cele 15 secunde m-am prins că-i caterincă pentru cei care n-au tangenţă cu mecanica. Mă rog, să nu mai intru în amănunte, am reuşit să facem nevolnicul să se deschidă.

După ce mi-au plecat prekinii la treaba lor, m-am gândit io prin străfundul minţii c-ar trebui să modific poziţia arcurilor şi să fac acel capac al portbagajului să se ridice mai repede şi mai agresiv. Am făcut. Se ridica mult mai repede şi mult mai agresiv. Problema e că, având nişte opritoare de cauciuc, acel capac venea înapoi la fel de repede precum pleca, dar în calea lui a întâlnit şi ţeasta mea. De două ori. Aşa că l-am lăsat la poziţia lui şi acu’ e bine.

D-aia zic, din cauză de cui acum am dublu cucui!

Zi faină şi săptămână excepţională!

PS Voi ce mai făcurăţi?

 

Nu-i greu de ghicit, mai ales dacă-mi vedeţi faţa. S-a întors ea, măseaua buclucaşă. Mno, iar am falca la fel ca o dună de nisip din deşertul Sahara (formă şi mărime).

Uăf, pân’ pe 7 de august nu mai mult…

Ce puteam face sâmbătă? Adicătelea am făcut ceva ochi în jur de orele 7, după care am încercat să mă învârt cât mai silenţios prin casă. Am băgat un cănoi de cafea şi-am savurat în linişte ceva tiutiun pe geamul bucătăriei. Numa’ n-am ce face şi butonez prin telefon ceva ştiri online şi ochesc: spectacol aviatic la Romaero de Băneasa (90 de ani de la înfiinţarea Aeroclubului României, deci la mai mare!).

Iată-mă câteva zeci de minute mai târziu cu prekinul mai pozar ca mine, Cristi Mitroi aka GoldMidas, în mijlocul aeroportului.

Mo, faină treabă îi pilotatul ăsta.

spectacol

spectacol-9390

 

spectacol-9114

spectacol-9235

spectacol-9286

spectacol-9372

 

spectacol-9319

spectacol-9301

Pozacul din mine n-a putut sta liniştit.

PS Felicit pe această cale organizatorii şi participanţii la acest spectacol. La mai multe, mo!

 

 

 

Mo, să ai din fabrica mamei tale o înălţime de 180 centimetri liniari, să dispui de maxim 45 de kile greutate incluzând hainele de iarnă şi să stai cocoţată pe nişte toace de 15 centimetri cu care nu ştii să conduci bine mersul pe stradă (avea cel puţin piftie la genunchi şi gelatină-n glezne), mi se pare un pic cam aiurea. Până şi telefonul a refuzat să filmeze defilarea cocostârcului. O fi avut aparat de bruiat diverse în poşetoiul ăla de mărimea frigiderului?

Dacă n-a ascultat melodia de mai jos, ar trebui!

‘ai s-auzim de bine!