Fără a face referire la buşitura de ieri dimineaţă, am dat o mică gugăleală referitoare la parchet. Am decis asta pentru că aseară am mai făcut una bună, tipic mie.

Din pricini necunoscute (sigur nu-s spirite rele sau “ozeneuri”) am scăpăt două farfurii. Pe gresia din bucătărie. Farfuriile s-au făcut zob şi cică erau “crash resistant”. N-ar fi o problemă cu farfuriile, dar gresia a binevoit să se ciobească (de fapt a sărit glazura aia sau cum îi zice, că n-am termenii farmaceutici la mine). Acu’ nu trebuie să mă panichez, că-i ceva care poate fi reparat cu un marker.

Mno, revin la gugăleală. Problema nu-i faptul că nu găsesc parchet. Montatul parchetului reprezintă o problemă la mine! Că-s oltean şi sunt crescut în genul “dacă nu ştii, pune mâna şi citeşte cum se face”.

Primul pas ar fi să cumperi parchet cât mai gros (io-s suferind de zgomote şi scârţâieli) şi neapărat să fie pe sistem “click”, fără lipire (pentru că eşti meşter şi-l montezi cu mâinile proprii). Ştiam că sub parchet se aşează o folie, dar că trebuie să laşi camera goală cel puţin o zi ca să dispară umeazeala, asta n-o mai ştiam.

Booon. După ce se trage “umezeala”, desfaci cutiile care conţin respectiva lemnăraie şi laşi plăcile de parchet prin zonă f’o doiş’pe ore, asta ca să ajungă la temperatura camerei. Bună şi treaba asta, nu e greu pentru un priceput ca mine.

Urmează pasul doi. Se întinde o folie subţire de plastic(contra umezelii) peste care se aşează un burete subţire (habar n-am care-i termenul pentru acel burete). Buretele ăsta preia din zgomote precum şi din iregularităţile podelei. Başca te ajută la dilataţiile dintre rosturi.

Pasul trei a venit. În cazul în care ai parchet masiv, e neapărat să-l montezi în lungul ferestrelor ca să scapi de umbrele apărute la îmbinările dintre plăci. La pasul ăsta se pun plăcile de parchet, dar doar câteva, de formă. Ca să vezi de unde începi şi pe unde termini, dar mai ales cum “dă” la ochi.

Pasul patru îl reprezintă montajul propriu-zis. Cu un ciocan de plastic şi multă răbdare.

Cam asta ar fi teoria. La practică îmi dă cu virgulă. Dar am prieteni!

Ai mei prieteni mi-au arătat şi site-uri. Cel de aici, www.superparchet.ro, are şi-un “şou rum”  care-i aproape de mine!

PS Ar cam trebui să dau o fugă şi să-i întreb dacă “parchet stejar” înseamnă că-i făcut din copacul “stejar” sau doar arată ca şi stejarul…

 

 

Sincer vă spun că mă aşteptam ca azi să fie totul încremenit pe-afară iar autorităţile care se ocupă cu împrăştiat zăpada să spună că au fost luate prin surprindere. Dar spre surprinderea mea, pe marile şuşele( bulevarde,no!) se circulă decent. Problema rămâne în continuare la străduţele pe care mergi ca să ajungi la marile străzi. Nu pricep şi pace de ce mama mă-sii nu bagă pluguleţele alea mici, alea cu care s-au lăudat cei de la deszăpeziri. E un fel de patinoar pe uliţele dintre blocuri , dar na, ne descurcăm noi.

Mă rog, să alunec peste patinoarul de afară şi să-mi exersez talentul în patinoarul de acasă. Căci am făcut patinoar acasă. Pe gresie.

Mno, cald în casă şi frig afară. Mă pun să deschid geamul larg, să trag o gură de aer ozonat şi plin de praf  bucureştean, dar nu-mi dă prin cap c-o să se facă un condens frumuşel pe jos.

Urmarea a fost că olteanul vostru s-a împrăştiat ca mămăliga-n diplomat!

Mă cam dor părţile moi ale corpului, dar nu-i bai!

PS Acu’ stau drept într-o parte şi mă gândesc: vere, o fi fost mai bine dacă-mi puneam parchet?!

Ci du-te!

4 comments

Du-te pe Câmpiile Panoniei şi lasă-ne!

Deja m-am enervat cu vremea asta de afară. Pune cămeşa pe tine dar dă-o jos c-ai să faci ţurturi. Ai grijă ce lichid pentru spălat parbriz bagi, c-altfel speli cu gheaţă. Scoate sculele de pescuit de la iernat şi bagă-le la hibernat.

D-apoi până când?!

Hai cu primăvara, vere!

Mno, o săptămână faină!

 

Diseară avem meci. De fotbal. Ungaria contra României.

Poate că vor fi motivaţi berbecii ăştia ai noştri şi vor juca foolbal fotbal. Şi poate că antrenorul îi va antrena la jocul cu mingea, nu la cel cu zarurile.

‘ai să aveţi un uichend cel puţin mirobolnat, chiar dacă afară plouă!

PS N-am idee care-i motivul pentru care nu apare fereastra cu videoclipul direct în articol. Pfuai!

PSS Am reuşit! Mulţam fain, Adelin!

fishermanIar sunt coduri. Iar se duce de suflet ieşirea mea la pescuială.

Încep să cred că e o conspiraţie împotriva mea şi a beţelor mele. De trei săptămâni scot undiţele din husă, le curăţ şî apoi le bag la loc. Am făcut câteva linii cu gută de diverse grosimi, am verficat şi paraverificat legăturile acelor, am uns cu ulei plutele (nu era necesar, dar am zis şi eu să fac ceva ieşit din tipare). Mno, cum dă un pic de căldură şi soarele îmi gâdilă simţurile pescăreşti, cum vine un cod de vijelii sau ploi sau mai ştiu eu. Nu-i corect!

Clar e conspiraţie, pentru că anul ăsta n-am reuşit să ajung nici la copcărit.

Ufff, şi prohibiţia îşi intră în drepturi pe 8 aprilie…

Să aveţi o zi frumoasă!

[Sursa foto]

V-am mai zis de moşia familiei? Dacă nu v-am zis, vă zic acum. Părinţii neuronului deţin una bucată moşie la ţară, moşie situată la f’o sută de kilometri de Bucureşti. Bine, nu-s lucrurile încă aranjate pe acolo, dar în vara asta există speranţe să fie gata totul.

Mno, acum vreo câteva zile mă apuc de bombănit cu tata despre diverse şurubăreli gospodăristice gen “mai bine lipim cu spumă polistirenul ăla pe casă, că e musai s-o izolăm din cauză de crivăţ, ieşim mai ieftin”. Ehh, discuţia mergea spre “suntem cei mai buni la făcut planuri” când a intervenit mama:

- D-apoi numa’ gura e de voi! Anul trecut v-am rugat să tăiaţi corcoduşul ăla şi voi aţi retezat tocmai mărul!

No, chestia asta a adus jignire maximă. Neuronii masculini ai familiei s-au aprins ca o bobină Tesla. Am strâns rândurile ca Batman cu Robin şi-am dat-o la sfat cu tata:

- Mo, musai să ne apucăm să facem ceva, că ne face mumă-ta de râs pe tot înternetul!
- Facem. Fii atent, ne băgăm să construim ceva cu care s-o zăpăcim pe mama!

- Cu ce poţi tu s-o ameţeşti pe mumă-ta? Aud? Că eu mă chinui de treizeci şi ceva de ani şî tot îmi dă cu virgulă!

- Ştiu! Facem un şemineu în casă! Nu poate fi mai greu de făcut ca un grătar d-ăla zidit!

- Apoi facem!

Ideea cu şemineul e veche la mine în familie. E veche de când se dădea serialul Dallas pe timpul lui Ceauşescu. Şi de ce să mint, îmi place să ma uit la buştenii arzând mocnit. Mai ales într-o seară de iarnă crâncenă, bând un pahar de zaibăr şi ronţăind nişte nuci coapte şi bine date prin sare (ha, asta a sunat chiar romantic).

Bun. Intru pe ţeavă, dau pe goagăl o căutare de proiecte pentru seminee. La prima schiţă, era totul bine descris şi cu toţi paşii numai că nu avea dimensiunile. La a doua schiţă nu era inclus coşul de fum (ăsta era fain, da’ făcem din living un fel de iurtă tătărească sau un cort indian şi asta sigur n-ar fi încântat-o pe mama).

Îl iau pe tata într-o parte şi-i zic:

- Tac-tu’le, e deranj. Îmi dă cu virgulă! Plus de asta, cică tre’ să aibă şi fumuri, că nu merge cum am făcut noi la grătar!

- Apoi tu ai fost cu ideea, tu o scoţi la capăt de sfoară! Că dacă i-ai băgat ideea în cap lu’ maică-ta, n-o scoţi din ale ei nici cu restart!

Aşa-mi place de el când m-ajută în conflicte d-astea, de numa’ numa’!

Drept urmare am apelat la ce ştiu io cel mai bine: goagăl.

Şi-am butonat. Şi m-am benoclat mai ceva ca un melc la tava-ncinsă!

Mno, luni am găsit un site: http://www.seminee-fedo.ro . Vere, aci văzui că au şi dimensiuni date. Chiar şi greutăţi!

E de bine. L-am sunat pe tata şi i-am zis: găsâi semineu, numai că nu-l mai construim noi ci-l cumpărăm! Nu de alta, dar dacă-l facem noi o să ne iasă un fel de vatră pentru foc de tabară.

Eu mi-am ales unul cu geamuri. Acum stau şi mă gândesc ce-o însemna post-combustie în lumea lor? Că termenul ăsta mi-e cunoscut doar la avioane…

255581_Semineu-lemn-Axis-AX-EPI-950_1.jpg

[Sursa foto]

PS Tac-tu’le nu râde, că uite ce ne-ar fi ieşit nouă!

vatra delta dunarii

În fiecare dimineaţă merg spre plantaţie cu “pejoul”. Asta din cauză că-mi place să merg pe jos dar mai ales pentru că-mi place să mă uit la oamenii de pe stradă, să le studiez mimica şi să-mi dau cu părerea unde lucrează sau ce probleme au. Fac chestia asta în gând, pen’că aş fi de internat dacă aş striga în gura mare pe stradă: tu, presimt că eşti instalator!

Treaba e că în ultimii 3-4 ani, am impresia că toţi lucrează la pompe funebre. Rar vezi câte faţă zâmbitoare. Mă gândesc că poate ei cred că dacă sunt stresaţi şi oarecum crispaţi, problemele vor dispărea. Nu, n-o să dispară. Plus de asta, merg toţi cu capul în jos de zici că-şi numără paşii.

M-am oprit în dimineaţa asta la o caşcarabetă să-mi iau tiutiun. Iau “iarba dracului” de la om şi bag de seamă că era suficient de crispat:

- Mno, e o dimineaţă faină, zic!

- Mda…

- Fiţi amabil, n-aveţi cumva un capsator mai sănătos?

- Ba da. De ce?!

- Păi să vă capsaţi cureaua, vi s-a rupt! Mă mir că nu v-a zis nimeni până acum!
- Dacă n-am observat eu, de ceilalţi ce să mai zic!

—–

Am ajuns la cooperativă. Mă aplec să pornesc drujba de calculator şi-mi pocneşte catarama de la curea. M-am pus pe-un râs… şi-am plecat să-mi caut nişte sârmă în cutia cu scule. Poate-o repar! Iar dacă n-o repar, nu e cap de lume şi nici n-o să stau crispat toată ziua că-mi pică pantalonii în vine.

Zâmbiţi, viaţa e frumoasă!