S-au dus şi Sărbătorile astea. Bine, după cum am observat eu, şi cred că nu-i numai cazul meu, când e vorba de zile libere şi de stat ca melcul pe frunze după ploaie, totul se termină cam repede.
Se presupune că totul ar trebui să înceapă liniştit, dar pentru că a mea Fiară are un cult al curăţeniei pe care l-ar duce până la pierderea părului meu de pe cap, sâmbătă am fost trecut prin patimile curăţeniei (io-s trecut prin patimile astea în fiecare sâmbătă a săptămânii) mai ceva ca sclavii din “Coliba unchiului Tom”. Ei bine, anul ăsta n-am avut de trecut şi prin furcile caudine ale statului în bucătărie. Nu, anul ăsta am fost salvat de a mea soacră (ce nu face o mamă pentru fiica ei?)!
Mno, sâmbătă seara am trecut pe la familia socrărească să ne luăm “bucatele tradiţionale” – am vrut musai să bag expresia asta în articol- tăt felul de bucătăreli din carne de porc, care se ştie că-i cea mai bună legumă. Pe lângă sarmale şi fripturi am luat şi vestitele ouă roşii, acest laitmotiv al Sărbătorilor Pascale. Io am o suferinţă în ceea ce priveşte ouăle roşii, asta de pe când eram copchil la a mea bunică oltenească: mie să nu-mi spargă nimeni oul roş că mă crizez, da?
Eh, pe la miezul nopţii am ciocnit un ou cu a mea Fiară. Şi-am fost învins!
Şi dacă-i răzbel, eu ştiu că-n răzbel totul e permis!
Aşa că, după ce Fiara s-a băgăt în scutece, am tras o fugă la bucătărie sub pretext că beau un tutun înainte de culcare. Ce puteam face eu? Am ciocnit toate ouăle pân-a rămas unul întreg. EL Oul suprem! Deci cu oul ăsta puteam sparge până şi seiful BNR-ului când e plin de praf aurit! Oul ăsta era un fel de ou al lui Peter Carl Fabergé!
Şi mi-am zis în barbă: să te văd mâine la ciocneală, Doamnă Neuron!
Acu ziceţi voi ce faţă a făcut Doamna mea dumincă dimineaţa!
Vă zic io: nepreţuită! Şi s-a convins şi de data asta cu cine s-a luat!
Hai v-am pupat şi bine venirăţi p-aci!
) , ce mai căutam ouă de lemn când eram copchil…
Comentară