Poftă.

Mo, da’ ce poftă m-a lovit. Stăteam io cuminte în bucătărie şi încercam să croiesc o salată de cartofi fierţi/piept de pui fiert la viteză/ maioneză/ castraveţi muraţi din cauză că am deschis frigiderul şi m-am pomenit cu două’j'de palme pe motiv de ce cauţi măh aici, sunt gol, pune mâna şi găteşte ceva şi m-a troznit mare poftă de un şpriţ. Pur şi simplu şpriţ.

Am verificat crama şi am constatat că deţin un vin roşu, sec, de buturugă. Da’ n-aveam apă cu bule. Nu puteam lăsa toate crătiţoaiele pe foc prin urmare pasul următor a fost să pun mâna pe telefon.

Am sunat-o pe Fiară:

- Tu, când vii spre casă, cumpără-mi o sticlă de apă minerală.

…

În mod normal, logic precum şi firesc, Fiara mi-a cumpărat apă. Plată! Am amânat spriţul pentru astă seară.

Concluzie: vinul roşu pătează grav!