Revin şi spun că mi s-a transmis o “leapşă” (apropo, azi la blogmiting poate schimbăm denumirea asta de leapşă).

Mno, revenind la chestionarul în cauză, îi musai de dat răspuns! Ete mai de vale ce zic io:

1. Care era jocul tău preferat din fața blocului?

Mo, până în 1990 am stat în Bucureşti, în Militari. La vremea respectivă mă jucam cu puradeii vecini o chestie numită “Frunza”. Cu fotbalul eram pe lângă. În schimb îmi placea (îmi place şi acum de altfel) să mă caţăr prin copacii din Politehnică :)

2. Care este “dulcele” pe care l-ai mânca și acum?

Îngheţata comunistă.

Hehe, pentru că-s ţigano-jidan încă de pe vremea aia făceam un anume troc în cartier. Mergeam la naiba ştie ce fabrică de suc, luam nişte pepsi de acolo şi-l dădeam la schimb unor tovarăşe lucrătoare la altă fabrică, pe nişte caserole de îngheţată (să n-aud comentarii jen “caserole mă?”, pentru că ce se producea acolo o îngheţată de vis; n-am idee unde pleca acea îngheţată pentru că n-am văzut niciodată caserole d-alea prin alimentare).

3. Care au fost desenele tale preferate?

‘Aidi mo, terminaţi cu d’astea! Păi la vremea aia pândeam orice desen animat începând cu lupul rusesc (ăla cu “Nu zaiets pagadi”) şi terminând cu bulgarii şi al lor “Leganos detza, leganos detza! Strap gracera ri seu tza..” Bine, şi acum mă mai uit la “Tom şi Jerry” – ce vreţi, copilarie grea!

4. Pe melodiile cui ai crescut “mare”?

Acilişa e multe problem mo!

Începem cu astea:

Mc Hammer

2 Brothers on the 4th floor

şi ajungem la d-astea:

Dune

Scooter

Gata, ajunge că-ncep să cad în găleata cu melancolie!

5. Ce amintiri îți trezește guma Turbo?

Păi şi acu’ ştiu aroma. Iar când simt aroma de Turbo pe undeva, instantaneu salivez şi parcă am un început de durere de maxilar. De la ronţăit gumă, lojic!

6. Ce visai să devii atunci când erai mic și ce-ai ajuns?

Aviator. Dar am ajuns să fac de toate. Bani să iasă, c-aşa îi stă bine unui jidan care se respectă!

7. Cum ți-ai descrie copilăria în 3 cuvinte?

Mult prea scurtă! De aceea, continui şi la ora actuală.

Cam astea fură de zis pentru astăzi!