Ziua începe deja cu o căldură infernală. Te duci la serviciu ca şi cum te-ai duce să baţi voluntar la poarta iadului.

Treci pe stradă la şapte dimineaţa şi te gândeşti că ar fi mai bine ca la ora aia să-ţi aranjezi şezlongul la malul mării. Sau să-ţi împrospătezi momeala din monturile lansetelor aşezate la miez de noapte pe malul Dunării.

Şi cu asta în cap ajungi la cooperativă, prestezi muncă până când vezi portocaliu (de la căldură, pentru ca ţi se rupe de partidele politice aşa cum li se rupe şi partidelor de ţugulanii ca tine) în faţa ochilor.

Pleci din cooperativă c-un sictir colosal şi-o sete enormă.

În drum treci pe la supermarşeu să-ţi refaci provizia de bere (ce dracu’ mo, eşti bărbat!), şi ai un şoc în scara blocului. Nu merg lifturile.

Din cauza căldurii s-a dus de suflet nuş ce transformator care dă viaţă lifturilor. Urci până la zece pe scări. Pe măsură ce urci etajele, urcă şi temperatura din creierul tău.

Ai ajuns în faţa uşii. Râzi în sinea ta şi te gândeşti că mai ai un pic până când o să desfaci o sticlă de bere rece şi-o să te delectezi cu ea ca şi cum ar fi ultima sticlă din lume.

Dar ai următorul şoc.

Ai uitat să iei pâine. Aşa că mişcă-ţi fundul pe scări, ia pâine şi întorce-te acasă.

Parcă-mi vine să-mi iau o vacanţă!

 PS Ăsta ar fi articolul 101. Hmm, cum trece vremea…