Ea – Nu eşti sănătos! Zău nu eşti pe toţi caii tăi!

Io – Ba sunt foarte călare pe toţi căluţii mei. Bine, îs mai mult mârţoage, da-s ai mei! Ţi-am spus de la început, relaţia noastră s-ar putea termina cândva. Acel cândva a venit! 

Ea- Totuşi, sunt nişte ani la mijloc! Gândeşte-te la clipele petrecute împreună, la nopţile petrecute împreună…

Io – Ufff, mă exasperezi! M-am gândit, am pus totul în balanţă, dar asta e. Nu mai pot da înapoi. Nu vreau să dau înapoi.

Ea – Sunt sigură că arată mai bine ca mine. Sunt sigură că e mai tânără. Are picioare mai lungi?

Io – Aici ai dreptate. E mai tânără, nu neapărat mai frumoasă. Şi tu ai fost frumoasă, continui să fii frumoasă. Dar nu se mai poate. A, şi n-are picioare mai lungi… poate un pic mai arătoase.

Ea – Mi-ai rupt inima. Eu ce-o să fac acum? Încotro plec? Ce fac? Ce fac???

Io – Stai cuminte la locul tău, să pot termina de desfăcut toate şuruburile. Apoi o să te împachetez mumos şi o să te duc la moşie. O să mai petrecem clipe şi nopţi împreună, numai că o să fie mai rar.

…

Uite-aşa am bombănit io cu canapeaua atunci când o demontam. Presimţise ceva asta veche atunci când a văzut pachetul ăla mare din mijlocul casei, da’ nu şi-a dat seama decât atunci când am început să-i dau ei jos şuruburile şi braţele.

Asta e. S-a sfârşit o relaţie, începe alta!

PS Cu canapeaua asta nouă sunt în tatonări. E mai lungă, mai lată şi un pic mai tare. Ceea ce-i bine pentru spatele meu, numa’ că tre’ să ne obişnuim unul cu celălalt!