Acum vreo 2-3 săptămâni, îmi sună telefonul mai ceva ca alarma pompierilor la incediu:
- Mo lilă, laşi tot deoparte şi meri cu mine la pescuit!
- Apăi las, că pentru un mers la pescuială aş fi în stare să-mi iau un conced medical, zic io.
- Mo, te duc într-un loc unde îs peşti ce n-a văzut lanseta aia a ta. Şi o să dăm în stil nou acum, ca să simiţim drilul până ultima celulă!
Şi-am mers!
Fain a fost. Aşa ne-am distrat la somotei* şi aşa driluri drăgălaşe am avut, de numa’!
Mno, treaba-i alta.
La un moment dat şi-o clipă de reverie, cum stăteam io aşa pe-o parte c-o bere într-o mână şi-un tiutiun în ailaltă mână uitându-mă spre zare, văd prin vârful lentilei de ochelar o mică zbatere în vârful lansetei. Şi încă una. Şi una şi mai mare. Gata, al meu eşti! Înţep şi încep să mulinez în forţă! Nu mă face el pe mine, căci am sculă bună! Lanseta se-nconvoiase, firul scârţâia precum frânele uzate, ce mai, visul pescarului!
Am reuşit să scot captura!
Ete-o:
Bunătate de plăcuţe de frână într-un ciorap!
S-auzim de bine!
*Somotei – un nemernic de somn african/american/pitic.
)
Comentară