Bate vântul în Bucureşti şi e un praf afară de zici că eşti în visteria Băncii Naţionale la ceas de seară. Mno, în dimineaţa asta n-am crezut că-i necesar să-mi iau şi cască de protecţie pentru momentul în care ies din casă. Căci am avut parte iar de categoria “numa’ mie mi se întâmplă”. Exact la doi metri în faţă a picat o mare creangă de plop. Am zis mersi că n-a picat şi pomul o dată cu creanga şi-am trecut mai departe. Păţeam ca-n Deltă, acu’ vreo trei ani.

Să vă dezvolt întâmplarea!

Cam tot în timpul ăsta, am decis să tragem o fugă la Deltă, eu şi colegii din trupa de elefănţei. Am plecat tot pe grabă, tot fără să ne gândim măcar la o previziune meteo. Am mers pe logica de fier: nu prindem peşte nu-i bai, măcar luăm o gură de aer şi ne dăm cu cădiţa pe canale.

Uăi, până să dăm bărcuţa la apă, am făcut provizia de bere şi am şi testat o cutie. Testarea s-a făcut în scopul de a verifica vechimea şi tăria lichidului din cutie. Ne-am urcat în cădiţă şi i-am dat gaz motorului.

Totul a fost bine până la a treia cutie de bere. Căci în momentul în care am desfăcut-o, s-a pornit vere un vânt şi au început să se formeze nişte valuri de ziceai că eşti în Hawaii la un mic surfing. Când am dus cutia la gură, al nost’ şofer de barcă s-a gândit să dea peste mama lu’ valul, de mi-a sărit juma’ de cutie pe faţă. Faţa mea şi faţa lor. Blasfemie curată.

Mă rog, cam în felul ăsta a decurs drumul până la intrarea pe Canalul Litcov, unde s-au mai liniştit lucrurile şi valurile. Şi fundurile noastre au zis mersi că nu mai sunt valuri. Ţopăiam pe banchete de ziceai că suntem la o “Hava nagila” în mijloc de nuntă. După ce-am ajuns la locul de campare, Neuronul s-a apucat de organizare (ca de obicei). Am pus cortul pentru dormit elefănţeii (cu izoprene şi saci de dormit), am pus cortul pentru bagaje şi scule, am adunat lemne de foc, am făcut şi vatra pentru foc. Apoi mi-am pus şi eu lansetele în apă.

Când am terminat cu lansetele, s-a schimbat vântul şi a pornit să bată în spume şi aici. Şi a bătut până s-a pornit ploaia, moment în care am decis să ne retragem în cort, pentru că oricum se înserase, apa era agitată şi nici gând să mai vedem vreo trăsătură de peştiuc.

Bun. Ne-am fi băgat noi în cort, numa’ că nu mai aveam cort. Din grabă, am uitat să bat cuiele de ancorare. Treaba e că nu era cortul. După frecuşul jen, am scos bagajele din cortul cel mic, iar eu am făcut planton lângă lansete până dimineaţa. Şi ud şi cu gândul că tre’ să cumpăr cort de trei persoane, dublu şi dotat cu saci de dormit şi izoprene. Praf în buzunarul meu ca-n Sahara la mijloc de zi.

A trecut noaptea şi-a venit dimineaţa. Eu ud ca toţi maratoniştii la linia de sosire. Şi la crăcănatul de zi, m-am uitat în locul unde era cortul ăl mare. Era juma’ copac prăvalit acolo. Oricum, am găsit şi cortul. Era la f’o sută de metri de noi.  Uitasem de fapt să închid fermoarul de la intrare. Fiind tip iglu, s-a umflat şi-a zburat. Bine c-a zburat, altfel exista posibilitatea să nu vă mai plictisesc io p-acilişa!

Hai v-am pupat şi să aveţi un început de săptămână extra de excelent!